Imobile arrow Despre noi

Compania juridică “Sovilex Consulting” S.R.L. este creată în anul 2003. Experienţa acumulată permite specialiştilor noştri să rezolve cu succes probleme juridice de diversă complexitate. Colaboratorii Companiei sînt jurişti – absolvenţi ai unor prestigioase instituţii de învăţămîmt superior din Moldova. sovilex

Direcţia prioritară a activităţii Companiei sînt operaţiile cu imobilele. Compania efectuează susţinerea juridică a operaţiilor cu imobilele, inclusiv, controlul întocmirii documentelor, statutul juridic, elaborarea proiectelor de contracte şi a altor documente, înregistrarea drepturilor de proprietate asupra imobilelor.

„Sovilex Consulting” S.R.L. acordă servicii privind susţinerea juridică a investiţiilor în imobile în Republica Moldova, vînzarea – cumpărarea loturilor de pămînt, caselor, vilelor, apartamentelor, oficiilor, spaţiilor comerciale şi de producţie.

De asemenea, Compania efectuează operaţii de susţinere juridică a business-ului, protecţiei drepturilor şi intereselor antreprenorilor şi investitorilor străini, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul Moldovei. Relaţiile de parteneriat cu colegi din străinătate, permit Companiei să acorde servicii juridice şi în alte state: Rusia, Ucraina, România, Italia, Cipru, Letonia, Estonia.

Principiile activităţii noastre sînt următoarele:

- Calitate

- Conştiinciozitate

- Confidenţialitate

- Profesionalism

Scopul nostru – atingerea unor rezultate maximal pozitive pentru clienţii noştri